Radu Marinescu avertizează: „Asistăm la o ofensivă împotriva justiției, cu un scop comun”
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a comentat declarația lui Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, care a afirmat că România este în continuare ținta unui atac hibrid îndreptat împotriva sistemului de justiție. „Cu siguranță asistăm la un val de acțiuni care au toate același obiectiv,” a declarat ministrul, subliniind că „justiția trebuie să rămână una total apolitică”.
Marinescu a explicat că nu știe dacă acțiunile pot fi numite atacuri, dar a menționat că sunt declanșate foarte aproape de momentul alegerilor și au ca obiectiv anularea unei hotărâri a Curții Constituționale a României, hotărâre care, conform legii, este inatacabilă în materie de contencios administrativ. „Justiția trebuie să rămână total apolitică, nu trebuie instrumentalizată în atingerea unei agende politice,” a subliniat el.
Ministrul Justiției a adăugat că persoanele care au coordonat aceste acțiuni judiciare au exprimat public că ținta este una politică, menționând „găsirea unui judecător” pentru a obține un rezultat dorit în turul 2 al alegerilor. „Este greu de înțeles de ce este nevoie de sute de procese diseminate la toate curțile de apel din țară pentru un astfel de proiect cu finalitate politică,” a spus Marinescu.
Întrebat dacă justiția este capabilă să se apere în fața acestor atacuri, ministrul a răspuns că „justiția este funcțională.” El a explicat că, atât timp cât a funcționat un mecanism procedural complet și a fost exercitată calea de atac a recursului, justiția a demonstrat că este capabilă să gestioneze situațiile în mod corespunzător. „Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre definitivă, iar concluzia a fost că acea hotărâre a fost una nelegală,” a adăugat el.
Referitor la posibilitatea repetării verdictului de la Curtea de Apel Ploiești, Marinescu a precizat că „oricine se poate adresa justiției, dar drepturile și libertățile trebuie exercitate cu bună credință.” El a subliniat că judecătorii trebuie să aplice legea fără a urmări agende politice și că hotărârea Curții Constituționale nu poate face obiectul competenței generale a instanțelor de judecată. „Drepturile și libertățile trebuie exercitate cu bună credință de către cetățenii care urmăresc stabilirea unui adevăr judiciar,” a încheiat ministrul Justiției.
