Ralf Rangnick, comentarii după victoria Austriei asupra României: „Am realizat că ne așteaptă provocări”.

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Ralf Rangnick, comentarii după victoria Austriei asupra României: „Am realizat că ne așteaptă provocări”

Ralf Rangnick, selecționerul Austriei, a analizat victoria echipei sale în fața României, lăudându-l pe Florin Tănase, mijlocașul ofensiv al celor de la FCSB, care a marcat în minutul 90+5. Tănase a intrat pe teren în minutul 85, iar intrarea sa a fost un motiv de îngrijorare pentru austrieci.

„Important pentru noi era să câștigăm acest meci, am fi putut să marcăm golul trei și să încheiem câștigând la zero. La final, ne putem declara mulțumiți că am luat trei puncte din acest meci. România s-a descurcat bine la început, dar după primele 15 minute, ne-am intrat în ritm. A fost important că am reușit să marcăm înainte de pauză. Pe final, nu mi-a plăcut cum s-a desfășurat jocul, dar trebuie să fim îngăduitori, am reușit să facem un joc bun. România a început să joace mingi lungi, au avut alt tempo, ne așteptam la acest lucru după intrarea lui Tănase. Când am văzut că intră Tănase pe teren, mi-am dat seama că vom avea unele bătăi de cap. A avut spații, ceea ce l-a ajutat să conteze în joc”, a declarat Rangnick la conferința de presă.

România a rezistat doar zece minute în fața Austriei, meciul desfășurându-se la Viena. După un start echilibrat, gazdele au preluat inițiativa și au deschis scorul în minutul 42 prin Gregoritsch, după mai multe ocazii ratate. La ultima fază a meciului, în minutul 90+4, Tănase a marcat cu o lovitură de cap, stabilind scorul final: 2-1 pentru Austria.

După această înfrângere, România ocupă locul 2 în Grupa H, cu 3 puncte. Lider este Bosnia și Herțegovina, cu maximum de puncte (9). Austria are tot 3 puncte, dar două meciuri mai puțin. Cipru se află pe locul 4, tot cu 3 puncte, iar San Marino închide grupa fără vreun punct.

Publicitate
Ad Image

Potrivit statisticienilor, România are doar 2% șanse să mai câștige grupa. Austria are 86%, iar Bosnia 12%. Șansele tricolorilor de a termina pe unul dintre primele două locuri sunt de doar 32%. Totuși, România mai are o variantă de calificare: barajul. Datorită parcursului din Liga Națiunilor, România poate prinde un loc la baraj, unde vor merge cele 12 echipe clasate pe locul 2 în preliminarii, plus cele mai bune patru câștigătoare de grupă din Liga Națiunilor care nu obțin calificarea directă.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *