Răspunsul Executivului la decizia SUA de a exclude România din programul Visa Waiver
Guvernul României a anunțat, vineri seară, că va continua dialogul diplomatic cu Statele Unite la cel mai înalt nivel, după ce Departamentul de Securitate Națională al SUA a decis excluderea României din programul Visa Waiver.
Executivul român a subliniat că România a îndeplinit toate condițiile tehnice recomandate de administrațiile americane pentru a accede în Programul Visa Waiver. „Dorim să continuăm colaborarea astfel încât reanalizarea candidaturii ţării noastre să aibă loc în cel mai scurt timp posibil”, se arată în comunicatul emis.
Guvernul consideră esențial ca partenerii americani să comunice toate detaliile tehnice care au stat la baza anulării temporare a deciziei de intrare a României în program, pentru a permite autorităților române să pregătească răspunsuri detaliate pe fiecare temă în parte.
„Guvernul României este gata să lucreze alături de partenerii americani pentru întărirea siguranţei la frontierele Statelor Unite”, a declarat Executivul. De asemenea, se consideră că alegerea unui nou președinte al României, în urma alegerilor din 4 și 18 mai, ar putea reprezenta un moment important pentru a solicita reluarea demersurilor de acceptare în program.
„Cetăţenii români merită acelaşi tratament pe care îl au cetăţenii altor state aliate care beneficiază de acces fără viză pe teritoriul american”, a mai subliniat Guvernul, reafirmând angajamentul de a continua dialogul diplomatic pentru respectarea drepturilor românilor.
