Reacția lui Vladimir Putin în urma dispariției Papei Francisc
Vladimir Putin a transmis un mesaj de condoleanțe după anunțul privind decesul Papei Francisc. Liderul de la Kremlin a declarat că „va păstra pentru totdeauna cea mai strălucitoare amintire despre el.”
„Vă rog să acceptați sincerele mele condoleanțe în legătură cu decesul Sanctității Sale Papa Francisc”, a început mesajul său către Eminența Sa Kevin Joseph Farrell, șambelan al Bisericii Romano-Catolice. Putin a subliniat că Papa Francisc a avut un mare prestigiu internațional ca slujitor fidel al învățăturii creștine, un înțelept religios și om de stat, un apărător consecvent al valorilor înalte ale umanismului și justiției.
Putin a amintit despre contribuția Papei la dezvoltarea dialogului dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică, precum și la interacțiunea constructivă dintre Rusia și Sfântul Scaun. „Am avut ocazia să comunic cu acest om remarcabil în multe ocazii și voi păstra pentru totdeauna cea mai strălucitoare amintire despre el. În această oră de durere, aș dori să vă transmit dumneavoastră și întregului cler catolic cuvinte de compasiune și sprijin”, a declarat Putin.
Este de menționat că Suveranul Pontif a criticat în termeni duri războiul declanșat de Vladimir Putin, afirmând că „Este o comemorare tragică pentru victime și distrugerile pe care (invazia) le-a provocat, dar, în același timp, (este) un dezastru rușinos pentru întreaga umanitate”.
