Reacții globale: Aprecieri, critici și apeluri la negocieri după atacul lui Donald Trump asupra Iranului

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Reacții globale după atacul lui Donald Trump asupra Iranului

Loviturile aeriene lansate de Statele Unite asupra a trei instalaţii nucleare iraniene – Fordow, Natanz şi Isfahan – au generat un val de reacţii la nivel internaţional. De la aplauze entuziaste venite din Israel, la condamnări dure din partea Iranului şi apeluri la dezescaladare din partea ONU şi a altor guverne, comunitatea globală se arată divizată şi profund îngrijorată de riscul unui conflict major în Orientul Mijlociu.

Atacurile americane vin pe fondul unui conflict declanşat de Israel la mijlocul lunii iunie, care vizează distrugerea completă a programului nuclear iranian. Decizia preşedintelui Donald Trump de a se alătura militar Israelului marchează un punct de cotitură geopolitic, cu riscuri majore de extindere a conflictului în întreaga regiune.

Reacții oficiale

Israel

„Felicitări preşedintelui Trump. Decizia dvs. curajoasă de a lovi instalaţiile nucleare ale Iranului cu puterea justiţiară a Statelor Unite va schimba cursul istoriei. Istoria va consemna că preşedintele Trump a acţionat pentru a împiedica cel mai periculos regim din lume să obţină cele mai periculoase arme.”

Iran

Ministrul de Externe, Abbas Araghchi: „Statele Unite, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, au comis o încălcare gravă a Cartei ONU, a dreptului internaţional şi a Tratatului de Neproliferare Nucleară prin atacarea unor instalaţii nucleare paşnice. Aceste acţiuni vor avea consecinţe durabile. Iranul îşi rezervă toate opţiunile pentru a-şi apăra suveranitatea, interesele şi poporul.”

Publicitate
Ad Image

ONU

Secretarul General, António Guterres: „Sunt profund alarmat de folosirea forţei de către Statele Unite împotriva Iranului. Aceasta este o escaladare periculoasă într-o regiune deja tensionată şi o ameninţare directă la adresa păcii internaţionale. Cer statelor membre să dezescaladeze urgent şi să respecte Carta ONU. Nu există soluţie militară. Singura cale este diplomaţia. Singura speranţă este pacea.”

Marea Britanie

Premierul Keir Starmer: „Programul nuclear al Iranului reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii internaţionale. Iranul nu trebuie să dezvolte niciodată o armă nucleară, iar SUA au acţionat pentru a contracara această ameninţare. Situaţia rămâne volatilă. Facem apel la Iran să revină la masa negocierilor.”

Japonia

Premierul Shigeru Ishiba: „Este esenţial ca această criză să fie dezescaladată rapid. Monitorizăm cu maximă îngrijorare evoluţiile din regiune.”

Noua Zeelandă

Ministrul de Externe, Winston Peters: „Acţiunile militare din ultimele 24 de ore sunt extrem de îngrijorătoare. Susţinem ferm soluţiile diplomatice. Îndemnăm toate părţile să revină la negocieri.”

Australia

Purtător de cuvânt al guvernului: „Programul nuclear şi balistic al Iranului este o ameninţare la adresa păcii internaţionale. Notăm declaraţia preşedintelui SUA conform căreia acum este momentul pentru pace. Solicităm dezescaladare şi dialog.”

Mexic

Ministerul de Externe: „Facem apel urgent la dialog diplomatic pentru pace. Rămânem fideli principiilor constituţionale şi convingerii pacifiste a politicii externe a Mexicului.”

Venezuela

Ministrul de Externe Yvan Gil: „Venezuela condamnă ferm agresiunea militară a SUA împotriva Iranului şi cere încetarea imediată a ostilităţilor. Bombardamentele asupra complexelor nucleare Fordow, Natanz şi Isfahan, la cererea Israelului, sunt inacceptabile.”

Cuba

Preşedintele Miguel Díaz-Canel: „Condamnăm cu fermitate bombardarea Iranului de către SUA. Această agresiune reprezintă o escaladare periculoasă, încalcă dreptul internaţional şi împinge omenirea către o criză cu consecinţe ireversibile.”

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *