Revelații șocante din dosarul de trădare: Călin Georgescu subiect de discuții
În convorbirile dintre inculpații din dosarul de trădare instrumentat de DIICOT apare de mai multe ori numele candidatului prorus Călin Georgescu. Într-o discuție, se menționează că trebuie „pregătită schimbarea țării, luate teritoriile alea, cum a zis că ni le dă tovarășul Putin”, conform referatului procurorilor pentru arestarea preventivă a suspecților.
Liderul Comandamentului „Vlad Țepeș”, Adrian Robertin Dinu, arestat preventiv în dosar, este surprins în stenogramele din referatul procurorilor discutând despre Călin Georgescu. Dinu afirmă: „Toate instituțiile de forță vor avea o hârtie. Noi, ca să facem acea hârtie sau ca să-i dăm drumul, presupunem c-o avem și-i vom dadrumul… Poate voi știți că ăștia pregătesc iar o altă glumă cu voi, să facă mișto de poporul român, și-atunci o să i-o dea nasoală lui Călin Georgescu.”
Într-o altă discuție, Dinu adaugă: „Cei vinovați trebuie să plătească, mai devreme sau mai târziu vor plăti. Sunteți 6 milioane care ați votat Călin Georgescu, 6 milioane ar trebui să fiți în România, în următoarea perioadă și să îi obligați pe toți care au furat, au trădat, care sunt impostori, care sunt antiromâni, să plece acasă. Fără violență.” Deși Dinu susține că 6 milioane de români l-au votat pe Georgescu, în realitate, în primul tur al alegerilor din 2024, anulate de CCR, doar 2,1 milioane de români l-au votat.
Inculpații din dosar discutau deschis și despre legăturile cu Rusia. „Implicarea agenților puterii străine în construirea organizației autointitulate Comandamentul „Vlad Ţepeş” rezultă și din procesul verbal de redare a convorbirilor purtate de către numitul DINU Adrian-Robertin. Dinu afirmă: „Păi ăștia când mă întrebau de funcția și gradu’, io ziceam: „Sunt soldat, bă, frate. Io sunt soldat în slujba țării”. Bă ! Sunteți tâmpiți ? Păi Geția am făcut-o la ordinu’ rușilor, că nu e niciun secret, io am spus public.”
Într-o altă convorbire, Dinu discută despre planuri de schimbare a țării: „Deci tot sistemul dragul meu trebuie ras, cum am zis eu! Pregătită schimbarea țării, luate teritoriile alea cum a zis că ni le dă tovarășul PUTIN, făcută GEȚIA pentru că noi avem proiect pe 1000 de ani.”
Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc, cercetați de procurorii DIICOT pentru trădare și constituirea unei grupări cu scopul de a „ştirbi suveranitatea și independența” României, au primit arestare preventivă pentru 30 de zile de Curtea de Apel București. Ceilalți patru vor fi anchetați sub control judiciar. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.
Membrii grupării „Comandamentul Vlad Ţepeș” au intrat în contact cu agenți străini, în România și în Rusia, și au făcut demersuri pentru negocieri cu factori politico-militari externi privind retragerea României din NATO, înlăturarea ordinii constituționale, desființarea partidelor, instalarea unui nou Guvern, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului, conform anchetatorilor. În ianuarie, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România.
