Rogobete testează mesele din spitale
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că va sta la masă cu managerul unui spital pentru a evalua mâncarea servită pacienților. El a subliniat dificultatea de a înțelege de ce, în unele spitale, mesele arată excepțional, în timp ce în altele, cu aceeași sumă, calitatea este mult inferioară.
„O altă măsură, care pe de o parte a fost contestată, iar pe de altă parte nu, mi se reproșează că aleg mini-reforme, iar sistemul de sănătate nu stă în aceste mini-reforme. Eu aș răspunde foarte ferm, aici. Nu cred că există o măsură care va schimba peste noapte sistemul de sănătate. Eu cred că multe măsuri mici, dar cu efect imediat, vor duce la o transformare importantă a imaginii și vă dau exemplu cu mâncarea din spitale”, a spus ministrul, menționând că a primit numeroase fotografii cu pacienți nemulțumiți de calitatea mâncării.
Rogobete a afirmat că este esențial să se îmbunătățească condițiile de servire a mesei în spitale, adăugând: „Există spitale, evident, unde vă promit că voi sta la masă cu managerul spitalului și vom mânca amândoi din acea porție pe care o servesc pacienților. Mie îmi este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate și în alt loc, cu aceeași sumă, nu se poate”.
