Rolul esențial al muncitorilor străini în economia zonei euro
Angajaţii străini au fost responsabili pentru o mare parte din creşterea economiei zonei euro, de la pandemie, şi ar putea ajuta regiunea să depăşească constrângerile economice provocate de îmbătrânirea şi reducerea forţei de muncă, conform unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE). În ultimii trei ani, străinii au reprezentat jumătate din creşterea forţei de muncă în zona euro, contribuind astfel la atenuarea deficitului de angajaţi, în special în sectorul locurilor de muncă cu înaltă calificare, datorită îmbunătăţirii nivelului lor de educaţie.
„Influxul de angajaţi străini din ultimii ani a asigurat o creştere robustă a forţei de muncă din zona euro, compensând oarecum tendinţele demografice”, afirmă BCE. Pe măsură ce populaţia celor 20 de state membre ale zonei euro continuă să îmbătrânească, iar rata natalităţii rămâne scăzută, forţa de muncă şi, prin urmare, creşterea economică sunt limitate. În acest context, angajaţii străini joacă un rol crucial în rezolvarea acestor probleme.
În rândul principalelor economii din zona euro, influxul de angajaţi străini a avut contribuţii semnificative la creşterea forţei de muncă în ţări precum Germania şi Spania, iar în Franţa şi Ţările de Jos, contribuţia a fost importantă, dar la un nivel mai redus. În Italia, care are o rată de ocupare a forţei de muncă relativ scăzută, o utilizare mai amplă a angajaţilor interni a ajutat economia.
De asemenea, în timp ce se înregistrează o creştere semnificativă a angajaţilor străini, rata şomajului în rândul acestora scade, datorită îmbunătăţirii nivelului de educaţie. Conform datelor Eurostat, în 2023, aproximativ 89.000 de angajaţi cu înaltă calificare din afara UE au primit „Cartea albastră a UE” (EU Blue Card), un permis de muncă şi de şedere pentru persoanele cu un nivel înalt de calificare din afara blocului comunitar. Cel mai mare număr de permise a fost emis de Germania (69.000 sau 78% din toate cărţile albastre), urmată de Polonia (7.000 sau 8%) şi Franţa (4.000 sau 4%).
