Român închis în Ungaria pentru contrabanda de migranți
Un român a fost condamnat la patru ani de închisoare după ce a introdus ilegal în Ungaria 37 de persoane în decurs de o lună. Decizia a fost anunțată marți de tribunalul din orașul Zalaegerszeg, în vestul Ungariei.
Bărbatul a transportat migranți ilegali în Ungaria și în alte țări ale Uniunii Europene între 22 octombrie și 10 noiembrie 2024, în schimbul unor sume de bani. Potrivit purtătoarei de cuvânt a tribunalului, Judit Mentes, acesta primea instrucțiuni de la o persoană neidentificată și ridica, în principal, cetățeni sirieni și palestinieni.
După ce îi transporta până la granițele ungaro-austriacă și ungaro-slovenă, migranții ilegali puteau continua drumul pe jos, trecând granița „verde”. Bărbatul era recompensat cu 1.000 de euro pentru fiecare transport reușit.
În plus față de cei patru ani de închisoare, instanța a decis și interzicerea accesului său în Ungaria pentru o perioadă de opt ani.
