România se pregătește: Exercițiul „Miercurea sirenelor” revine pentru testarea sistemului de alarmare a cetățenilor
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că, miercuri, 26 februarie 2025, între orele 10:00 şi 11:00, va avea loc un exerciţiu naţional pentru verificarea funcţionării corespunzătoare a sistemului de alarmare a populaţiei.
„Ştiai că sunetul sirenelor din spaţiile publice, mesajele RO-ALERT şi notificările transmise prin aplicaţia mobilă DSU pot anunţa riscul producerii unor situaţii de urgenţă cu impact major asupra comunităţilor? Mâine, în intervalul orar 10:00-11:00, va fi reluat exerciţiul naţional ‘Miercurea sirenelor’. Astfel, se va verifica funcţionarea corespunzătoare a sistemului de alarmare prin acţionarea sirenelor electrice şi electronice de alarmare a populaţiei. Aşadar, nu vă panicaţi!”, a transmis DSU printr-o postare pe Facebook.
Şeful DSU, Raed Arafat, a menţionat că scopul exerciţiului este de a verifica sistemul de alarmare, nu de a crea panică. „O să avem sirenele de alarmare nu pentru a aduce panica, ci pentru a face o verificare a sistemului, a conştientiza populaţia”, a declarat Arafat.
„Astăzi, între 10:00 și 11:00, sirenele vor răsuna în toată țara! ‘Miercurea Alarmelor’ nu este un motiv de panică, ci un exercițiu esențial pentru siguranța ta! Sirenele transmit semnalul ‘alarmă la dezastre’, folosit în caz de pericol real. Scopul acestui test este verificarea sistemului de avertizare și familiarizarea populației cu sunetul de alarmă”, se subliniază în mesajul IGSU.
