Sărbătoarea lui Sfântul Gheorghe 2025: Tradiții esențiale și interdicții pentru credincioși pe 23 aprilie
Sfântul Mucenic Gheorghe este prăznuit în calendarul ortodox în fiecare an pe 23 aprilie. În 2025, sărbătoarea va avea loc în Săptămâna Luminată, imediat după Învierea Domnului, și marchează începutul verii pastorale. Această zi este însoțită de obiceiuri și tradiții importante pentru credincioși.
Cine a fost Sfântul Gheorghe
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinți creștini în Capadocia, în timpul împăratului Dioclețian, în secolul al IV-lea. A avut o carieră militară și a ajuns comandant în armata imperială. În ciuda decretului împotriva creștinilor emis de Dioclețian, Gheorghe și-a mărturisit public credința, devenind astfel un martir. A fost supus torturii și condamnat la moarte prin decapitare pe 23 aprilie 303, dată care a devenit ziua sa de praznuire. În iconografie, apare călare pe un cal și străpungând un balaur, simbolizând curajul în lupta cu diavolul. Este ocrotitorul Forțelor Terestre ale Armatei Române.
Tradiții și obiceiuri în ziua de Sfântul Gheorghe
Tradițiile și superstițiile legate de această sărbătoare sunt strâns legate de etnografie și folclor. Părintele Gabriel Cazacu subliniază că, în această zi, nu este indicat să se desfășoare activități fizice intense, ci mai degrabă să se caute liniștea și reculegerea. Credincioșii sunt încurajați să meargă la biserică, să aprindă lumânări și să ofere alimente celor nevoiași în amintirea celor dispăruți.
Pe 23 aprilie, creștinii respectă obiceiuri menite să alunge necazurile, cum ar fi aprinderea focurilor și stropirea pământului cu apă. De asemenea, este o zi în care casele sunt împodobite cu plante, fiecare regiune având plante specifice: în Muntenia se folosesc crenguțe de stejar, în Transilvania crenguțe de leuștean, iar în Banat frunze de fag. Un alt obicei tradițional este scăldatul în apă curgătoare înainte de răsăritul soarelui, considerat benefic pentru sănătate și purificare spirituală.
În această zi, oamenii organizează slujbe în biserici și împart pachete de mâncare, precum și flori de liliac și leuștean verde. De asemenea, este permisă culegerea plantelor medicinale, care se pot păstra pe parcursul anului. Conform superstițiilor, cei care aleg să doarmă în ziua de Sfântul Gheorghe riscă să fure somnul mieilor, ceea ce le va aduce somnolență pe tot parcursul anului.
