Scenariul sumbru după inundația din Salina Praid
Salina Praid se confruntă cu un risc semnificativ de prăbușire din cauza infiltrațiilor de apă, ca rezultat al creșterii bruste a volumului pârâului Corund și a nefinalizării lucrărilor de regularizare începute în 2012. Administrația Națională „Apele Române” a subliniat că, încă din 2016, au existat indicii că infiltrațiile de apă s-ar putea agrava, după ce mina a fost inundată din cauza unui baraj construit de castori pe cursul pârâului, care a deviat parțial apa. Specialiștii au raportat un debit de apă de peste 100 de ori mai mare decât cel normal.
În prezent, preocuparea principală este găsirea soluțiilor pentru prevenirea prăbușirii minei. Profesorul Daniel Diaconu de la Facultatea de Geografie a Universității București a declarat că este probabil ca în viitor să se formeze un lac sărat în acea zonă. El a subliniat că „se va produce o prăbușire parțială, totală a tavanului” și se va forma un lac antropic.
Diaconu a explicat că fenomenul de dizolvare a sării este natural, dar în contact cu un debit de apă ridicat a condus la o eroziune și dizolvare semnificativă a sării din subsol. Acesta a menționat că „sunt în subteran undeva la nouă orizonturi care se exploatau” la o adâncime de 320 de metri, ceea ce face dificilă pomparea apei. La momentul actual, se estimează că milioane de metri cubi de apă sunt acum în subteran.
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat că situația este extrem de complicată. O evaluare inițială sugerează că ar fi nevoie de aproximativ 130 milioane de lei pentru a devia complet cursul pârâului și pentru a utiliza pompe de mare capacitate pentru a prelua apa din subteran. În ultimii trei ani, s-au încercat devieri ale râului Corund, însă proiectul a fost oprit de activiștii de mediu din cauza prezenței castorilor.
Ivan a subliniat importanța urgentării avizelor și autorizațiilor necesare pentru a devierea pârâului, propunând ca agențiile competente să emită aceste documente într-un termen foarte scurt, pentru a nu mai fi blocați de populația de castori din apropierea salinei.
Salina Praid, administrată de Societatea Națională a Sării SALROM, dispune de rezerve de sare ce depășesc 500 de milioane de tone, având o valoare estimată de cel puțin 12 miliarde de euro.
