Se dau startul lucrărilor la Planșeul Unirii în București. Restricții de trafic pe Splaiul Independenței!

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Se dau startul lucrărilor la Planșeul Unirii în București

Lucrările de refacere din temelii a Planşeului Unirii încep marţi, iar circulaţia pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, va fi restricţionată. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunțat ce rute ocolitoare se pot folosi.

„Începem refacerea Planşeului Unirii! Primele zone în care vom lucra sunt cea din faţa hanului lui Manuc şi Parcul Unirii. În perioada lucrărilor, circulaţia pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, este restricţionată, cu excepţia riveranilor”, a declarat primarul Băluţă.

Rute ocolitoare

Potrivit primarului, se pot folosi următoarele rute ocolitoare:

  • Dinspre Corneliu Coposu şi Universitate – drum provizoriu prin Parcul Unirii;
  • De pe Calea Victoriei – traseul: Naţiunile Unite – Palatul Parlamentului – Bulevardul Unirii;
  • Dinspre Eroilor – se face dreapta pe Bulevardul Libertăţii, apoi stânga pe Bulevardul Unirii.

Detalii despre lucrări

Autorizaţia de construire pentru refacerea Planşeului Unirii a fost semnată de Nicuşor Dan în ultima sa zi de mandat de primar general al Capitalei. Lucrările vor fi împărţite în patru zone distincte:

Publicitate
Ad Image
  • Porţiunea din faţa Hanului lui Manuc;
  • Cea din parcul aflat în faţa Magazinului Unirea;
  • Cea din zona fântânilor;
  • Cea dinspre Pasajul Unirii.

Parcul din faţa Magazinului Unirea va fi împrejmuit, copacii vor fi transplantaţi, o parte vor fi relocaţi, iar alţii vor fi defrişaţi, urmând să fie sădiţi alţii în compensare.

Pentru refacerea planşeului, constructorii vor începe cu desfacerea, înlăturarea grinzilor, a stâlpilor vechi şi înlocuirea acestora cu elemente noi. La final, va fi o structură complet nouă, a precizat primarul.

Planuri de viitor

Odată cu această lucrare, se va uni linia de tramvai care vine de la Sfânta Vineri cu linia de tramvai existentă la baza Dealului Mitropoliei. „E nevoie să intervenim şi în ceea ce priveşte Pasajul Unirii, care şi el este o parte importantă a acestui proiect. Timpul estimat în care vom interveni şi în această direcţie este undeva între primăvara şi vara anului 2026, când estimăm că vom închide şi Pasajul Unirii”, a afirmat primarul Băluţă, estimând că lucrările la Planşeul Unirii, pasaj şi pentru tramvai vor dura circa trei ani.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *