Sebastian Burduja: Termocentrala MASS Mintia se pregătește să genereze primii megawați până la finalul anului

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Sebastian Burduja: Termocentrala MASS Mintia se pregătește să genereze primii megawați până la finalul anului

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat la Mintia că proiectul noii Termocentrale MASS este într-un stadiu avansat și că este posibil ca la finalul acestui an să fie produse primele cantități de energie electrică. „Stadiul proiectului, pentru primul ciclu, a depășit 75% și colegii noștri ne-au spus că avem toate șansele ca, pe finalul acestui an, prima parte a acestui proiect să fie pusă în funcțiune, ceea ce înseamnă undeva la 570 de megawați (MW). Peste o lună va fi încă o turbină, deci vom depăși mie de MW, iar întreaga putere instalată ar putea fi disponibilă pe la jumătatea anului viitor”, a afirmat ministrul Energiei.

Sebastian Burduja s-a întâlnit la Mintia cu reprezentanții companiei MASS, care construiesc o nouă centrală electrică pe gaz, și a vizitat șantierul deschis pe amplasamentul fostei Termocentrale Mintia. „Vreau ca toți românii să știe că ceea ce s-a întâmplat până astăzi aici este un miracol al tehnicii. Este cea mai mare centrală pe gaz din Europa, cu o capacitate de 1.734 de MW. Turbinele, generatoarele, transformatoarele sunt de dimensiuni record, iar provocările pentru transportarea lor au fost abordate în moduri fără precedent”, a adăugat Burduja.

Ministrul a subliniat că noua termocentrală de la Mintia reprezintă un obiectiv de importanță națională, investiția de 1,4 miliarde de euro fiind considerată „probabil” cel mai important proiect energetic al țării din ultimii 20 de ani. „Pentru România, este o infrastructură de importanță națională, iar această investiție privată va oferi românilor șansa unor facturi mai mici și unei energii mai sigure. De asemenea, ne va permite să valorificăm gazul din Marea Neagră”, a explicat Burduja.

În legătură cu alimentarea cu gaz a termocentralei, ministrul a menționat că există „toate garanțiile” din partea conducerii Transgaz că magistrala ar putea fi gata în luna octombrie, ceea ce va asigura sincronizarea cu momentul punerii în funcțiune a primei turbine.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *