Ședința de Guvern analizează tăierea posturilor de secretari de stat
Reorganizarea ministerelor, promisă în programul de guvernare, revine pe masa Guvernului. Executivul discută în ședința de joi reducerea numărului de secretari de stat, astfel încât aceștia să fie în număr de maxim doi la fiecare minister, cu excepția portofoliilor mari unde vor fi patru. Există și ministere care vor păstra același număr de secretari de stat.
Măsura a fost anunțată de coaliția de guvernare (PNL, PSD și UDMR) încă de la finalul anului trecut, având în vedere ca în fiecare minister să existe maxim doi secretari de stat, iar la ministerele mari să fie 4. Joi se discută în ședința de guvern această măsură.
Cele mai multe ministere vor avea patru secretari de stat, conform proiectului. Există două ministere cu doi secretari de stat, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene rămâne cu cinci secretari de stat, mai mult decât s-a promis inițial.
În privința repartizării, PSD va reveni cu cei mai mulți secretari de stat, datorită ponderii sale în Parlament și în Coaliție. Acesta este urmat de PNL, care are 21 de secretari de stat, UDMR și minoritățile. Numărul total al secretarilor de stat va fi de 55 din aproximativ 75 câți sunt în prezent în ministere.
Este important de menționat că numărul total al secretarilor de stat în subordinea Executivului este greu de estimat, deoarece nu toate ministerele au actualizat site-urile sau organigramele. De asemenea, există un număr considerabil de secretari de stat și în agențiile din subordinea Guvernului, aceștia având funcții asimilate secretarilor de stat și primind salarii echivalente. Astfel, numărul total ar putea depăși cifra de 100 de secretari de stat.
Reducerea de posturi nu este considerabilă, având în vedere că numărul acestora din ministere este unul mare. Printre promisiunile Coaliției se numără și tăierea a peste 1.800 de posturi din subordine, însă nu există informații privind stadiul actual al implementării acestei măsuri.
