Ședință în plen la Parlament pentru revizuirea statutului aleșilor
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis convocarea, pentru marți, 25 martie, începând cu ora 12.00, a unei ședințe de plen comun. Pe ordinea de zi se află o propunere de modificare a statutului deputaților și senatorilor, care prevede penalizarea absențelor nemotivate cu reținerea a 5% din indemnizația lunară brută, față de 1% cât este în prezent.
Propunerea legislativă vizează modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Conform acesteia, neparticiparea la cel puțin o activitate parlamentară desfășurată în sediul Camerei Deputaților sau Senatului, în cadrul programului și ordinii de zi aprobate de Biroul Permanent, va fi considerată absență nemotivată, având ca urmări reținerea a 5% din indemnizația lunară brută a parlamentarului.
Decizia a fost luată după ce deputatul USR Ionuț Moșteanu a denunțat, în plen, comportamentul unor membri ai AUR și POT, care au anunțat că sunt în grevă, dar au semnat prezența pentru a-și încasă indemnizația de ședință de 261 de lei. Moșteanu a subliniat că 49 din 63 de deputați AUR și 16 din 23 de deputați POT au acționat astfel.
Vicepreședintele Camerei, Daniel Suciu, a declarat că acest aspect va fi discutat la Biroul Permanent, asigurând că „niciun coleg care a crezut că vine și face talente pe coridor și spune că este în grevă, dar semnează prezența și se așteaptă să primească bani, acest lucru nu se va întâmpla”.
