Sindicaliștii se întâlnesc luni la Cotroceni pentru negocieri cu președintele Nicușor Dan

Daniel
Moderator Daniel
1 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Negocieri între sindicaliști și președintele Nicușor Dan la Cotroceni

Preşedintele României, Nicuşor Dan, va avea luni, de la ora 8:00, o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor la Palatul Cotroceni, anunță Administraţia Prezidenţială. La discuţii vor participa organizaţii precum Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Întâlnirea de luni intervine după ce Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” a organizat, joi, un protest la Cotroceni, în care au reclamat lipsa de transparenţă a decidenţilor politici şi absenţa unei consultări reale a societăţii.

Sindicaliştii au solicitat, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, oprirea măsurilor de austeritate care afectează lucrătorii şi cetăţenii, redimensionarea corectă a administraţiei publice, nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursa umană, reducerea subvenţiilor, eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari, precum şi o Preşedinţie activă care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.

Conform Cartel Alfa, problema deficitului este esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *