Slovenia își va consacra în legea fundamentală dreptul de a folosi cash-ul
Parlamentul sloven a început vineri o procedură oficială pentru introducerea în Constituţia ţării a dreptului de a utiliza numerar. Decizia a fost susţinută de 61 de deputaţi, obținând majoritatea necesară de două treimi, pe baza unei iniţiative depuse în 2023 de peste 56.000 de cetăţeni.
Deputatii au susţinut, de asemenea, proiectul de modificare a Constituţiei, elaborat de Comisia Constituţională şi un grup de experţi. Proiectul prevede că „în Slovenia, utilizarea numerarului ca mijloc de plată este garantată prin lege. Orice persoană are dreptul de a folosi numerar în tranzacţiile legale. Dreptul de a efectua tranzacţii cu numerar este, de asemenea, garantat prin lege în bănci”.
Conform planificării, în cadrul procedurii care a început, Comisia Constituţională va îmbunătăţi textul care urmează să fie încorporat în Constituţie, iar Parlamentul va solicita avizul Băncii Centrale Europene (BCE), aşa cum a procedat anul trecut când a examinat iniţiativa. Guvernul a avertizat că amendamentul, precum şi orice reglementări legale ulterioare pe această temă, trebuie să fie conforme cu legislaţia Uniunii Europene pentru a elimina riscul unor proceduri judiciare împotriva Sloveniei.
