Strategia lui Donald Trump: Cum utilizează „teoria nebunului” pentru a transforma lumea în favoarea sa
Întrebat dacă intenționează să se alăture Israelului în atacul împotriva Iranului, președintele american Donald Trump a răspuns: „S-ar putea să o fac. S-ar putea să nu o fac. Nimeni nu știe ce voi face”. Această declarație a lăsat lumea să creadă că a acceptat o pauză de două săptămâni pentru negocieri cu Iranul, dar a bombardat oricum, conform unei analize a strategiei adoptate de liderul american.
Cel mai previzibil lucru la Trump este imprevizibilitatea sa. Este cunoscut pentru răzgândiri și contradicții, iar Peter Trubowitz, profesor de relații internaționale la London School of Economics, afirmă că Trump a pus la punct un sistem de elaborare a politicilor extrem de centralizat, ceea ce face ca deciziile politice să depindă de caracterul, preferințele și temperamentul său.
Trump a transformat imprevizibilitatea sa într-un atu strategic, ridicând-o la rang de doctrină. Politologii numesc acest fenomen „teoria nebunului”, în care un lider mondial își convinge adversarul că este capabil de orice, obținând astfel concesii. Această abordare poate funcționa împotriva dușmanilor, dar se pune întrebarea dacă nu cumva se bazează pe trăsături de caracter bine stabilite, ceea ce ar putea face comportamentul său mai ușor de prevăzut.
Atacuri, insulte și îmbrățișări
În al doilea său mandat, Trump a început prin a-l îmbrățișa pe președintele rus Vladimir Putin și a atacat aliații Americii, inclusiv Canada, sugerând că aceasta ar trebui să devină al 51-lea stat al SUA. De asemenea, Trump a pus la îndoială angajamentul Americii față de articolul 5 din Carta NATO, afirmând că acesta este „în stare de comă”.
Multe dintre mesajele scurse în presă au arătat disprețul din Casa Albă față de aliații europeni. Vicepreședintele lui Trump, JD Vance, a declarat că SUA nu vor mai fi garantul securității europene, ceea ce a dus la îndoieli serioase asupra angajamentelor internaționale ale Americii. Trubowitz a subliniat că orice înțelegere cu aceste țări este acum supusă negocierii.
Trump a reușit să obțină creșteri semnificative ale cheltuielilor pentru apărare din partea aliaților, Marea Britanie crescând aceste cheltuieli de la 2,3% la 5% din PIB.
Previzibilitatea impredictibilului
Nu este prima dată când un președinte american aplică doctrina imprevizibilității. Richard Nixon a folosit o abordare similară în timpul războiului din Vietnam, sugerând că trebuie să transmită un mesaj de imprevizibilitate pentru a obține un acord. Julie Norman, profesoară de politică, confirmă că abordarea lui Trump a fost constant imprevizibilă, având succes în schimbarea relațiilor transatlantice.
Totuși, această strategie are și slăbiciuni. Unii lideri europeni l-au flatat pe Trump, ceea ce ar putea indica o dependență de dorința sa de recunoaștere. Dacă aceasta este realitatea, imprevizibilitatea sa ar putea fi percepută ca o trăsătură de caracter mai degrabă decât o tactică de negociere.
Adversarii impermeabili la farmec și amenințări
Se ridică întrebarea dacă teoria nebunului poate funcționa asupra dușmanilor. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost mustrat de Trump, dar a acceptat ulterior concesii importante. În contrast, Vladimir Putin a rămas insensibil atât la farmecul, cât și la amenințările lui Trump. Recent, Trump s-a declarat „dezamăgit” de neînțelegerile cu Putin privind războiul din Ucraina.
Decizia lui Trump de a ataca instalațiile nucleare iraniene este considerată una dintre cele mai imprevizibile alegeri politice ale mandatului său. Fostul ministru britanic de externe, William Hague, a avertizat că acest atac ar putea determina Iranul să-și continue programul nuclear. Michael Desch a adăugat că Iranul s-ar putea simți obligat să dezvolte arme nucleare ca o formă de descurajare, având în vedere lecțiile din trecutul recent.
O pierdere a încrederii în negocieri?
Imprevizibilitatea lui Trump ar putea să nu funcționeze eficient împotriva dușmanilor, dar schimbările aduse în rândul aliaților ar putea fi greu de menținut. Există îngrijorări că SUA ar putea fi percepute ca un mediator nesigur, ceea ce ar putea afecta încrederea în negocieri.
Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că Europa trebuie să devină independentă din punct de vedere operațional de SUA, recunoscând că prioritățile strategice ale Americii se schimbă. Această independență ar necesita o dezvoltare semnificativă a capacităților de apărare ale Europei, un proces care ar dura ani de zile.
În concluzie, imprevizibilitatea lui Trump a generat o schimbare dramatică în arhitectura de securitate a lumii occidentale, dar s-ar putea să nu fie un factor de stabilitate pe termen lung. Această doctrină a imprevizibilității, bazată pe trăsături de caracter, funcționează pentru unii, dar viitorul rămâne incert.
