SUA explorează opțiuni noi pentru navigație: „Dependenta de un singur sistem ne face vulnerabili”

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

SUA explorează opțiuni noi pentru navigație

Comisia Federală pentru Comunicaţii din SUA a anunţat miercuri că intenţionează să voteze luna viitoare pentru a explora alternative la GPS, în contextul îngrijorărilor privind securitatea naţională cauzate de dependenţa de un singur sistem de navigaţie, esenţial pentru viaţa modernă. GPS, prescurtarea de la Global Positioning System, este o reţea de sateliţi şi dispozitive de recepţie utilizate pentru poziţionarea, navigarea şi cronometrarea pe Pământ a oricăror obiecte, de la nave şi avioane la maşini.

„Continuând să ne bazăm atât de mult pe un singur sistem, suntem expuşi”, a declarat preşedintele FCC, Brendan Carr. „Trebuie să dezvoltăm tehnologii redundante”, a subliniat el. Există rapoarte privind o creştere a interferenţelor GPS la nivel global, în special începând cu anul 2023, cunoscute sub numele de „spoofing”, generând temeri legate de un risc crescut de accidente, în cazul în care avioanele deviază de la curs.

„Perturbările GPS au potenţialul de a submina securitatea economică şi naţională a naţiunii. Iar riscurile pentru sistemul nostru actual nu fac decât să crească”, a adăugat Carr, menţionând că preşedintele Donald Trump şi un grup bipartizan de congresmeni solicită măsuri de ani de zile.

FCC va vota pe 27 martie o procedură de cercetare pentru a explora alte sisteme de poziţionare, navigare şi cronometrare (PNT) care pot fi completări sau alternative la GPS. „Sperăm că acest efort va implica părţile interesate din guvern şi din industrie pentru a încuraja dezvoltarea de noi tehnologii şi soluţii PNT”, a declarat Carr.

Publicitate
Ad Image

GPS este unul dintre cele mai importante instrumente de navigaţie în aviaţie, având rolul de a înlocui dispozitivele terestre costisitoare care transmiteau unde radio pentru a ghida avioanele spre aterizare. Sistemele GPS se bazează pe semnale transmise de sateliţi aflaţi pe orbita medie a Pământului, dar sunt vulnerabile la perturbări. Administraţia Federală a Aviaţiei a declarat anul trecut că lucrează cu parteneri interinstituţionali şi internaţionali pentru a dezvolta capacităţi de autentificare a sistemului global de navigaţie prin satelit, cu scopul de a reduce riscurile de spoofing.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *