SUA: Noul tarif stabilit servește doar ca un „tavan” pentru națiunile care aleg să nu reacționeze. „Evitați să urmați exemplul Chinei, ar fi o greșeală fatală!”

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

SUA: Noul tarif stabilit servește doar ca un „tavan” pentru națiunile care aleg să nu reacționeze

Tarifele vamale impuse de Washington, care au intrat în vigoare miercuri, sunt doar un „plafon” valabil atât timp cât celelalte state nu vor riposta, a declarat secretarul Trezoreriei, Scott Bessent. El a îndemnat restul lumii să nu urmeze exemplul Chinei, avertizând că aceasta ar fi o greșeală fatală.

„Cred că mulţi oameni nu au înţeles că aceste tarife sunt un plafon. Dacă nu ripostaţi, acestea sunt un plafon”, a subliniat Bessent în cadrul unei întâlniri cu Asociaţia Bancherilor Americani (ABA) la Washington. Secretarul Trezoreriei a menționat că „principalul apărător al sistemului comercial mondial este China” și a subliniat că aceasta este singura ţară care a adoptat o logică de escaladare a conflictului comercial.

Bessent a invitat celelalte state, în special Uniunea Europeană, să nu urmeze aceeaşi cale și să nu se apropie de Beijing pentru a compensa efectele tarifelor americane, descriind o astfel de acțiune drept „sinucigașă”. „Ei (China) nu fac decât să producă şi să producă, și să inunde pieţele globale, făcând să scadă preţurile”, a adăugat el.

În ceea ce privește căderea pieţelor financiare din ultimele zile, Scott Bessent a minimizat impactul, afirmând că politica dusă de Donald Trump are ca obiectiv principal să sprijine „economia reală”. „Wall Street a devenit mai bogat ca niciodată şi poate continua să se dezvolte şi să o ducă bine”, a afirmat el. „Însă pentru viitorii patru ani, obiectivul preşedintelui Trump este să se concentreze pe economia reală. Este rândul economiei reale”, a subliniat Bessent, asigurând că economia americană este „foarte solidă” și „în foarte bună stare”.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *