Suedia plănuiește să dezvolte 10 reactoare nucleare
Guvernul suedez a propus joi credite finanţate de stat şi preţuri garantate la energia electrică pentru a sprijini companiile în finanţarea construcţiei a patru noi reactoare nucleare. Această iniţiativă face parte din strategia autorităţilor de a creşte producţia de electricitate şi a reduce emisiile de carbon.
Estimările guvernului de la Stockholm indică faptul că Suedia ar putea avea nevoie de 10 noi reactoare nucleare mari până în 2045, având în vedere tranziţia transporturilor şi industriei de la combustibilii fosili. Cererea de electricitate este prognozată să crească de la 135 de Terawaţi oră (TWh) în 2023 la 300 TWh în viitor.
În contextul preocupărilor legate de profitabilitate care afectează interesul sectorului privat pentru construcţia de noi reactoare, Guvernul suedez a recunoscut că va trebui să suporte costurile de construcţie, estimate în studii anterioare la zeci de miliarde de dolari.
Executivul a anunţat că intenţionează să atragă investiţii prin oferirea de credite finanţate de stat, împreună cu un mecanism de tip contract pentru diferenţă, pentru a creşte veniturile producătorilor de energie nucleară. Totuşi, nu au fost furnizate estimări concrete referitoare la costuri.
Ministrul suedez pentru pieţele financiare, Niklas Wykman, a declarat că acest sprijin este „limitativ, bine echilibrat şi responsabil” şi va permite construcţia de noi reactoare nucleare, un proces care nu a avut loc de mult timp. El a menţionat că această abordare ar putea ajuta la obţinerea aprobării din partea Comisiei Europene.
Ţările membre ale UE necesită aprobarea Comisiei în conformitate cu reglementările referitoare la ajutoarele de stat pentru a utiliza subvenţii în finanţarea construcţiei de noi centrale nucleare.
Vattenfall, o companie de utilităţi controlată de statul suedez, care îşi propune să construiască un nou reactor nuclear până la mijlocul următorului deceniu, a salutat propunerea guvernului, dar a adăugat că va analiza cu atenţie detaliile acesteia. De asemenea, grupul finlandez de utilităţi Fortum a subliniat că nu este viabil din punct de vedere comercial să se construiască noi capacităţi de producţie a energiei nucleare fără sprijinul statului.
În prezent, în Suedia funcţionează şase reactoare la trei centrale nucleare diferite, puse în serviciu între 1975 şi 1985. Alte reactoare au fost oprite începând din 1999, ca urmare a unui referendum din 1980, în care cetăţenii suedezi s-au pronunţat pentru un abandon progresiv al energiei nucleare.
