Szijjarto, trimisul lui Viktor Orban, ajunge la Moscova: Ce subiecte va aborda cu oficialii ruși?

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Szijjarto, trimisul lui Viktor Orban, ajunge la Moscova

Şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, se află miercuri la Moscova pentru a discuta despre „pace şi securitatea energetică”, la o zi după anunţul Washingtonului privind un armistiţiu parţial în Ucraina. Premierul ungar, Viktor Orban, unul dintre puţinii europeni apropiaţi de preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin, susţine în continuare o încetare a focului în Ucraina şi refuză să ofere ajutor militar Kievului de peste trei ani.

„Discuţiile de astăzi de la Moscova se concentrează pe pace, securitatea energetică şi o cooperare economică întărită”, a declarat Szijjarto pe Facebook. În timpul dimineţii, el a avut o întâlnire cu vicepremierul rus responsabil cu energia, Aleksandr Novak, pledând pentru „continuarea cooperării energetice cu Rusia”, un furnizor de gaz şi petrol esenţial pentru Ungaria.

„Ungaria apreciază rezultatele acestei cooperări – livrările stabile de petrol şi de gaz care asigură securitatea energetică a ţării noastre”, a adăugat Szijjarto. În 2024, Rusia a livrat Ungariei 8,6 miliarde de metri cubi de gaz, un record, precum şi 4,78 de milioane de tone de petrol.

Aleksandr Novak a lăudat „linia echilibrată şi obiectivă a politicii externe a autorităţilor ungare” şi a subliniat „poziţia constructivă” a Budapestei. Deşi Ungaria a votat pentru toate sancţiunile impuse de UE împotriva Rusiei de la începutul ofensivei din 2022, Budapesta a încercat adesea să relaxeze sau să întârzie implementarea acestora.

Publicitate
Ad Image

Miercuri, Peter Szijjarto a salutat pe Facebook negocierile ruso-americane de luni din Arabia Saudită, care au dus la anunţarea unui armistiţiu parţial în războiul din Ucraina, considerându-le „un nou jalon” spre pace.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *