The Tiger Lillies critică alegerile prezidențiale din România
Cunoscuta formație britanică The Tiger Lillies va susține un concert la București pe 31 mai, în cadrul DokStation Music Documentary Film Festival. Cu ocazia acestui eveniment, trupa a publicat un mesaj dur pe Facebook, adresat lui Vladimir Putin și lui George Simion, candidatul la alegerile prezidențiale din 18 mai. Aceștia au afirmat: „Ambițiile imperialiste ale lui Putin ajung până în România. George Simion este lingăul său în alegerile de acolo”, însoțind mesajul de un desen sugestiv care face referire la extrema dreaptă și la efectele acesteia asupra țării.
Fanii formației au reacționat pozitiv, exprimându-și temerile legate de situația politică din România. Comentariile lor includ: „Sunt unguroaică născută în România, trăiesc în România, aşa că am motive serioase să mă tem”, „Urați-ne succes și mai mult de 60% prezență la vot!”, „Suntem încrezători că nu va fi președintele României”, și „KGB este o organizație foarte malefică, care lucrează zi și noapte pentru a aduce cei mai răi dintre oameni în prim-planul politicilor țărilor și pentru a-i face să facă lucruri atroce.”
În urma unei critici adresate formației, care a acuzat-o de repetarea unei „propagande idioate”, The Tiger Lillies au răspuns: „Doar că nu este propagandă! Fiecare cuvânt este un fapt. Sunt alegeri în România și acest candidat se aliniază cu Viktor Orban.”
Cine sunt The Tiger Lillies
The Tiger Lillies, cunoscută pentru stilul inconfundabil de alternative cabaret, revine în concert la București pe 31 mai, la Expirat – Halele Carol. Trupa, formată în 1989 de Martyn Jacques, explorează teme macabre și melancolice, având un stil ce combină dark cabaret, punk și elemente de operă. Spectacolele lor teatrale au captivat publicul din întreaga lume.
De-a lungul carierei, The Tiger Lillies au câștigat aprecierea criticilor cu producția „Shockheaded Peter”, obținând două premii Olivier. În 2003, au fost nominalizați la Premiile Grammy pentru albumul „The Gorey End”. Recent, au interpretat coloana sonoră pentru filmul „Modi: Three Days on Wings of Madness”, regizat de Johnny Depp.
Trupa a lansat peste 40 de albume, având o discografie prolifică ce include colaborări cu artiști din diverse domenii. Muzica lor a fost prezentată în filme și pe scenă, transformându-i într-una dintre cele mai distinctive și neconvenționale formații ale spectacolului modern.
