Tinerii absolvenți din generația 2025 pot să se înscrie la AMOFM București
Absolvenții instituțiilor de învățământ din promoția 2025 au posibilitatea de a se înregistra în evidențele Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București în termen de 60 de zile de la absolvire, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Această înregistrare este esențială pentru a beneficia de servicii specializate care îi vor sprijini în integrarea pe piața muncii, conform unui comunicat de presă al AMOFM.
Prin „absolvent al unei instituţii de învăţământ” se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat. În cazul absolvenților de liceu, termenul de 60 de zile este calculat de la data absolvirii studiilor, indiferent de rezultatul examenului de Bacalaureat. Pentru elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, termenul se calculează de la promovarea examenului de corigență, conform adeverinței eliberate de instituția de învățământ.
Avantajele înregistrării
Înregistrarea în evidențele agenției ca persoană în căutarea unui loc de muncă permite absolvenților să acceseze o gamă largă de servicii gratuite, inclusiv:
- Informare și consiliere profesională;
- Medierea muncii;
- Cursuri de formare profesională;
- Indemnizație de șomaj și prime (măsuri de stimulare a ocupării).
După înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, absolvenții care nu se angajează în termen de 60 de zile pot solicita indemnizație de șomaj, în cuantum de 50% din valoarea Indicatorului Social de Referință (ISR), pe o perioadă de 6 luni. De asemenea, conform Legii nr. 76/2002, absolvenții care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni beneficiază de o primă de inserție echivalentă cu de 3 ori ISR în vigoare la data angajării (în prezent, ISR este de 660 lei).
Documentele necesare pentru înregistrare
Pentru a se înregistra în evidențele AMOFM București, absolvenții au nevoie de următoarele documente:
- Actul de identitate;
- Diplomă de absolvire sau adeverință din care să rezulte data absolvirii;
- Declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate (formular tipizat);
- Acord privind utilizarea datelor cu caracter personal (formular tipizat).
Locațiile pentru înscriere
Absolvenții se pot înscrie în evidența agențiilor locale de sector din raza căreia au domiciliul/reședință, la următoarele adrese:
- Sector 1: Str. Spătaru Preda nr.12, corp clădire A, Sector 5, telefon: 0758 102 136/ 0758 102 141, e-mail: sector-1@anofm.gov.ro; alofm.s1@anofm.gov.ro;
- Sector 2: Str. Spătaru Preda nr.12, corp clădire A, Sector 5, telefon: 0758 102 152/ 0758 102 162, e-mail: sector-2@anofm.gov.ro; alofm.s2@anofm.gov.ro;
- Sector 3: Str. Tăbăcarilor nr.20, Sector 4, telefon: 0758 102 127/0758 102 143, e-mail: sector-3@anofm.gov.ro; alofm.s3@anofm.gov.ro;
- Sector 4: Str. Spătaru Preda nr.12, corp clădire B, Sector 5, telefon: 0758 102 154/ 0758 102 164, e-mail: sector-4@anofm.gov.ro; alofm.s4@anofm.gov.ro;
- Sector 5: B-dul Pieptănari nr. 64, Sector 5, telefon: 0758 102 155/0758 102 165, e-mail: sector-5@anofm.gov.ro; alofm.s5@anofm.gov.ro;
- Sector 6: B-dul Timişoara nr. 59, Sector 6, telefon: 0758 102 156/0758 102 166, e-mail: sector-6@anofm.gov.ro; alofm.s6@anofm.gov.ro.
