Tragedia tinerilor români înghițiți de ape în Italia: operatorul serviciului de urgență, pus sub acuzație după un an de la incident.

Moderator
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Tragedia tinerilor români înghițiți de ape în Italia

Un proces a fost deschis în cazul tinerilor români care au murit îmbrățișați, după ce au fost luați de apele unui râu din Italia în vara anului 2024. Operatorul italian de la numărul de urgență 112 care a răspuns la apeluri se va confrunta cu acuzații de omor din culpă.

Acesta este acuzat că nu a activat la timp piloții elicopterului care ar fi putut să-i salveze pe cei trei tineri. Procurorii au stabilit că, în intervalul de 20 de minute, au fost efectuate mai multe apeluri la numărul 112, atât de către tinerii aflați în mijlocul apelor, cât și de martori care se aflau pe mal sau pe podul din apropiere.

Operatorul ar fi activat piloții elicopterului după 15 minute de la primul apel, iar elicopterul a ajuns la fața locului cu 3 minute după ce tinerii au fost luați de ape. Procurorii afirmă că elicopterul era cea mai bună șansă de salvare a tinerilor și ar fi putut ajunge la timp dacă ar fi fost activat din primele minute, ceea ce justifică trimiterile în judecată.

Există, de asemenea, un alt dosar în acest caz, care îi implică pe trei pompieri ce se aflau în camera de comandă. Procurorii investighează modul în care aceștia au coordonat acțiunea și motivele pentru care tinerii nu au fost salvați în ciuda apelurilor repetate efectuate într-un interval de 20 de minute.

Publicitate
Ad Image

Imaginile cu tinerii care au murit îmbrățișați în mijlocul râului Natisone au avut un impact semnificativ în Italia. La un an de la tragedie, se așteaptă ca judecătorii să stabilească vinovăția în acest caz. Primul termen al procesului este programat pentru luna noiembrie 2025.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *