Tragedie în politică: Radu Stroe, fostul ministru de Interne, a trecut în neființă
Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit, a anunțat Partidul Național Liberal într-un mesaj pe Facebook. Partidul își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a domnului Radu Stroe, descriindu-l ca un liberal convins, om de stat și coleg de nădejde.
Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general al Guvernului și un susținător neobosit al valorilor democratice. De-a lungul carierei sale, a reprezentat cu demnitate Partidul Național Liberal în funcții importante ale statului român, contribuind la consolidarea instituțiilor și a parcursului european al României.
Partidul Național Liberal transmite sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Radu Stroe a fost deputat și senator în Parlamentul României din partea PNL, iar în perioada 2006–2007 a ocupat funcția de ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului Tăriceanu. În 2012, a fost propus ca ministru delegat pentru Administrație, ca urmare a demisiei lui Victor Paul Dobre. În 2014, Radu Stroe, aflat la acea vreme în funcția de ministru al afacerilor interne, a demisionat în urma accidentului din Munții Apuseni.
