Traian Băsescu atrage atenția: România se confruntă cu provocări din partea Rusiei și Americii
Traian Băsescu a declarat că România este lovită simultan de Rusia și administrația lui Donald Trump, comparând situația țării noastre cu cea a Ucrainei, unde Rusia și echipa președintelui SUA au aceleași obiective. Băsescu s-a arătat „îngrijorat” de atitudinea administrației Trump față de România și a subliniat că „trebuie să ne punem semne de întrebare și să încercăm să ne protejăm”.
„La fel ca și în cazul Ucrainei, și Rusia și echipa lui Trump au aceleași obiective. În timp ce echipa lui Trump decredibilizează România, dând informații pe plan internațional că în România ceva este în neregulă cu alegerile, același lucru l-a făcut și Putin, la fel și Lavrov, și Narîșkin, susținându-l pe Georgescu. Astfel, există similitudini între abordarea lui Trump și a echipei sale și abordarea lui Putin și a echipei lui. Trebuie să ne punem semne de întrebare și să încercăm să ne protejăm. Mă uit cu îngrijorare la faptul că o țară în război, cu aspirații democratice, cum este Ucraina, este lovită simultan de cei care se revendică a fi păstrătorii democrației lumii, deci de conducerea Statelor Unite, dar și de conducerea Rusiei. Același lucru se întâmplă și cu România – este lovită și de Rusia, și de America. Va trebui să ne adaptăm la realitate și să înțelegem că, atâta timp cât Trump este la Casa Albă, avem doi Putini”, a afirmat Băsescu.
Declarațiile fostului președinte vin după ce Serviciul de Informații Externe al Rusiei a criticat alegerile din România și a acuzat conducerea Uniunii Europene că se află în spatele deciziei de a aduce acuzații împotriva candidatului la președinția României, Călin Georgescu. SVR a declarat că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a jucat un rol-cheie în recunoașterea ca invalide a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România și a cerut autorităților de la București să îi interzică lui Georgescu să participe la scrutinul din luna mai. „Ea a avertizat că, dacă acest reprezentant al «forțelor non-sistem» își continuă campania electorală, Uniunea Europeană va restricționa accesul României la fondurile sale”, se arată în comunicatul SVR.
Retorica este similară cu cea a vicepreședintelui american JD Vance, care a declarat că România nu are aceleași valori ca Statele Unite, după ce „a anulat alegerile prezidențiale pentru că nu i-a convenit rezultatul”. Vance a spus că „nu ai valori comune dacă încarcerezi oameni pentru că spun că ar trebui să ne închidem granița” și că „nu ai valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți plac rezultatele – asta s-a întâmplat în România”. El a adăugat că anularea alegerilor prezidențiale din România s-a făcut în baza unor „suspiciuni șubrede” ale serviciilor de informații și că această decizie este un semn că Europa are „probleme interne mai mari” decât „amenințarea Rusiei sau a Chinei”.
