„Un autobuz electric autonom își face debutul în Cluj-Napoca: „Orașul viitorului se mișcă fără șofer, dar cu ambiție””

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Un autobuz electric autonom își face debutul în Cluj-Napoca

Un autobuz electric autonom a fost testat în premieră, joi, la Cluj-Napoca, în cadrul Summitului Internațional pentru Neutralitate Climatică, anunță primăria orașului. Primul traseu a fost de câteva sute de metri, între Aleea Stadion, Strada George Coșbuc și Strada Uzinei Electrice.

Primăria Cluj-Napoca, împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca prin Electric Mobility Applied Research Center (EMARC), a organizat o demonstrație publică cu un autobuz autonom electric de nivel 4 – Karsan e-Atak, ca parte a eforturilor de promovare a mobilității urbane inteligente și sustenabile. Testul a avut loc pe străzile adiacente Parcului Central.

La eveniment a participat primarul Emil Boc, care a răspuns întrebărilor jurnaliștilor. Demonstrația a fost realizată în parteneriat cu Karsan, producătorul autobuzului, și Adastec, compania responsabilă cu implementarea funcției de conducere autonomă. Tehnologia prezentată permite autobuzului să circule fără intervenție umană în condiții controlate, utilizând senzori și algoritmi inteligenți pentru a asigura siguranța pasagerilor și eficiența în trafic.

Autobuzul Karsan e-ATAK, dezvoltat cu tehnologia de conducere autonomă a ADASTEC, este electric, are o autonomie de 300 km și este echipat cu:

Publicitate
Ad Image
  • LiDAR – cartografiere 3D a mediului
  • Radar – detectare obiecte în orice vreme
  • Camere RGB – recunoaștere vizuală (indicatoare rutiere, pietoni etc.)
  • Camere termice – vizibilitate pe timp de noapte
  • GNSS – poziționare precisă prin satelit

Participanții au avut ocazia să urce în autobuz și să observe comportamentul acestuia în regim autonom: oprirea în stații, deschiderea ușilor, pornirea din loc și interacțiunea cu semafoarele și traficul. Semir Aydin, AV sales manager Karsan, și Harun Sencer Yesevi, perception & prediction engineer ADASTEC Corp., au explicat detaliat funcționalitățile tehnice ale vehiculului și modul în care acesta procesează datele din trafic pentru a lua decizii în timp real.

Primarul Emil Boc a declarat că momentul este unul istoric și s-a arătat convins că așa va arăta viitorul: „Viitorul circulă în Cluj-Napoca, fără șofer, dar cu viziune. Pentru prima dată în istoria acestui oraș, pe străzile din Cluj-Napoca, va circula primul autobuz autonom. Obiectivul nostru este ca, după ce am adus primele autobuze electrice în România, să venim și cu etapa a treia a transportului autonom, cu autobuze autonome pe străzile din Cluj-Napoca, pentru că avem bani, inclusiv bani europeni, la dispoziție, însă nu avem încă legislație”, a precizat edilul.

Emil Boc a subliniat că, odată cu apariția legislației referitoare la punerea în circulație a autobuzelor autonome, astfel de vehicule vor putea transporta călătorii prin Cluj-Napoca.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *