Declinul NATO preconizat de un fost lider
NATO ar putea trăi în prezent „ultimele zile” ale existenței sale, a afirmat amiralul american James Stavridis, fost comandant suprem al forțelor NATO în Europa, într-o declarație acordată postului CNN. Această evoluție ar putea fi influențată de cererea președintelui Donald Trump ca statele europene membre ale NATO să-și crească bugetele Apărării la 5% din PIB, o țintă considerată nesustenabilă economic de majoritatea membrilor Alianței.
Stavridis a subliniat diferența de viziune asupra războiului din Ucraina, între actuala administrație americană, care își dorește un acord de pace rapid, și țările europene, care par dispuse să continue susținerea militară a Kievului până când acesta va obține o pace considerată convenabilă. „Am putea asista la ultimele zile ale NATO”, a declarat amiralul.
În opinia sa, locul NATO ar putea fi preluat de o alianță europeană, sugerând un posibil nume precum „Organizația Tratatului European” (European Treaty Organisation).
Comentariile amiralului Stavridis
Referitor la altercația verbală dintre președinții american și ucrainean, Donald Trump și Volodimir Zelenski, amiralul Stavridis a menționat că aceasta trebuie să fie un avertisment pentru membrii europeni ai NATO, adăugând că la Moscova se „desfac cele mai bune sticle de vodcă”.
Summitul dintre Trump și Zelenski a degenerat într-o ceartă în fața presei, după ce președintele ucrainean a sugerat că preferă să continue războiul cu Rusia în loc să încheie o pace fără garanții de securitate. În contrast, președintele american și vicepreședintele JD Vance au subliniat că acest război trebuie să se încheie prin diplomație, reproșându-i lui Zelenski lipsa de recunoștință pentru ajutorul oferit de SUA în acest conflict.
