Uniunea Europeană investighează platforma lui Elon Musk X pentru utilizarea datelor personale în antrenarea inteligenței artificiale.

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Uniunea Europeană investighează platforma lui Elon Musk X pentru utilizarea datelor personale în antrenarea inteligenței artificiale

Autoritatea irlandeză de protecţie a datelor (DPC), acționând în numele Uniunii Europene, a deschis vineri o anchetă privind utilizarea datelor personale de către reţeaua socială X, deținută de Elon Musk, pentru antrenarea modelului său de inteligenţă artificială, în special Grok.

Investigația se concentrează pe „datele personale incluse în informaţiile accesibile publicului postate pe platforma socială X de către utilizatori” din Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European, conform unui comunicat al DPC.

În septembrie, reţeaua socială X s-a angajat să nu mai exploateze anumite date personale ale utilizatorilor europeni pentru antrenarea programului său de inteligenţă artificială. DPC a declarat că a retras o procedură în justiţie pe care o iniţiase în faţa Înaltei Curţi irlandeze în acest caz. Anunțul din septembrie se referea la datele personale exploatate între 7 mai şi 1 august 2022. Cu toate acestea, compania a continuat să dezvolte modelele de inteligenţă artificială și după această dată.

Autoritatea irlandeză va examina conformitatea acestei dezvoltări cu „o serie de dispoziţii cheie ale GDRP”, regulamentul european de protecţie a datelor, în special în ceea ce priveşte legalitatea şi transparenţa tratamentului informaţiilor.

Publicitate
Ad Image

DPC are competenţa de a acţiona în numele UE deoarece sediul european al X se află în Irlanda, la fel ca şi cele ale altor giganţi din Silicon Valley. Giganţii americani ai tehnologiei, inclusiv X, sunt subiecte centrale în discuţiile comerciale dintre UE şi SUA. Dacă aceste discuţii eşuează, Comisia Europeană ar putea decide să impună taxe pe aceştia, conform ameninţărilor preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *