Colaborarea cu Statele Unite, începutul unui drum complex, spune viceministrul rus
Viceministrul de externe rus, Serghei Riabkov, a declarat că recentele contacte cu Statele Unite marchează doar începutul unui proces lung și complicat de restabilire a relațiilor bilaterale. În cadrul unei conferințe internaționale, Riabkov a subliniat că aceste contacte sunt doar primele semne ale unei posibile însănătoșiri a relațiilor dintre Moscova și Washington.
„În această etapă, este prematur să se facă predicții pe termen lung despre modul în care se vor dezvolta relațiile”, a afirmat Riabkov, citat de agenția de presă Interfax. El a adăugat că, în urma schimbării guvernului din Statele Unite, Rusia primește semne că Washingtonul este dispus să se angajeze într-un „dialog bazat pe respect reciproc”.
Viceministrul a menționat convorbirile telefonice dintre președintele rus, Vladimir Putin, și președintele american, Donald Trump, precum și contactele la diferite niveluri între reprezentanții celor două țări, subliniind că această comunicare a deschis o fereastră de oportunitate pentru a trece de la „confruntarea frontală la coexistența fără confruntare”.
