Victor Ponta anunță implicarea sa în campania pentru turul II
Victor Ponta a declarat, duminică noaptea, că s-a întâmplat ceea ce au anticipat cei din coaliție, el fiind luptat de aceștia, ceea ce a dus la ajungerea lui Nicușor Dan în turul II. Ponta a subliniat că urmează zile de schimbare și nu crede că Guvernul condus de Marcel Ciolacu va mai rezista mult timp. Acesta a menționat că după 18 mai, România se va confrunta cu vremuri foarte dificile din punct de vedere economic.
„Cu siguranță, nu o să mă vedeți dispărând în ceață”, a afirmat Ponta, adăugând că va face campanie pentru unul dintre candidați, urmând să se consulte cu echipa sa. El a exprimat regretul că, dacă cei din PSD nu s-ar fi concentrat doar pe el, ar fi putut ajunge în turul II, subliniind că 1.200.000 de alegători nu ar trebui să fie ignorați.
Ponta a declarat: „Mi-am dorit să aibă oamenii cu cine să voteze. E dureros că au făcut chestia asta, și pentru ei, bănuiesc, și pentru mine. Acum, acesta este turul II: George Simion – Nicușor Dan, iar eu o să mă sfătuiesc cu echipa mea”. De asemenea, a menționat că dorește ca România să fie pregătită pentru dificultățile ce urmează, adăugând că „vine ceva foarte greu de gestionat și nu o să ne fie ușor”.
Referitor la un posibil scenariu în care ar deveni din nou premier, Ponta a spus: „Am fost prim-ministru. Sunt 1,2 milioane de români care m-au votat. Sigur, îmi pare rău dacă nu pot eu să fiu cel care conduce această schimbare, dar aș vrea să particip la schimbare.” El a concluzionat că este evident că actuala clasă politică nu a învățat nimic din experiențele anterioare și că este timpul pentru o schimbare reală în România.
