Visele copiilor din mediul rural pentru o educație superioară
Ministrul Educaţiei, Daniel David, s-a întâlnit recent cu reprezentanţii Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România, grup format din tineri cu vârste între 12 şi 18 ani, care reprezintă vocea copiilor din mediul rural. Această întâlnire a avut ca scop discutarea propunerilor pentru îmbunătăţirea sistemului educaţional.
Printre subiectele abordate s-au numărat asigurarea transportului spre şcoală şi extinderea Programului Naţional Masă Sănătoasă. Copiii au subliniat importanţa introducerii gândirii critice ca unitate de învăţare, pentru a sprijini elevii în analiză şi luarea deciziilor informate. De asemenea, ei au evidenţiat necesitatea îmbunătăţirii accesului la educaţie printr-un transport şcolar eficient.
Un alt punct important discutat a fost introducerea interdisciplinarităţii în materiile şcolare, pentru a facilita conexiunile între diferite domenii de studiu, oferind astfel o educaţie aplicată şi adaptată nevoilor actuale. Copiii au solicitat, de asemenea, ca noile planuri-cadru pentru liceu să țină cont de pregătirea profesorilor și de dificultățile întâmpinate de elevi în alegerea disciplinelor opţionale.
O propunere provocatoare a fost ca ministrul să intre în lumea copiilor prin crearea de conţinut educaţional pe platforma TikTok, demers pe care ministrul l-a adoptat ca parte a programului de combatere a pseudoştiinţei. Ministrul a menționat că studiile arată că nu există diferenţe semnificative între utilizarea TikTok de către elevii din mediul urban şi cei din mediul rural, ceea ce oferă oportunitatea de a reduce decalajele educaţionale prin promovarea materialelor informative accesibile tuturor elevilor.
Ministrul a agreat propunerile primite și a luat în considerare experiențele împărtășite de copii, subliniind că obiectivul său este reformarea învăţământului românesc, cu un punct de plecare în mediul rural. Daniel David a declarat că este necesară o abordare coerentă pentru asigurarea unui sistem educaţional echitabil și de calitate pentru toți copiii, indiferent de locul în care trăiesc. El a subliniat importanţa dialogului direct cu cei implicaţi în sistemul educaţional, pentru a putea oferi un diagnostic corect și propuneri de reformă în beneficiul tuturor actorilor implicaţi.
